NOUTĂȚI

Scoala de mediu pentru jurnalisti

Au început înscrierile la Școala de mediu pentru jurnaliști / ediția a 5-a / 13-16 noiembrie 2025, Vaideeni, Vâlcea

Ne dorim să avem constant știri, investigații și materiale de presă care să abordeze teme de mediu relevante pentru noi toți. Vrem să încurajăm jurnalismul de mediu, în felul în care putem, așa că organizăm și anul acesta școala de mediu pentru jurnaliști, care a ajuns la ediția cu numărul 5. Pregătim 3 zile de întâlniri cu specialiști, prezentări, discuții și vizite demonstrative în teren.

Am ales 4 teme pe care le vom dezbate cu reprezentați ai mediului academic, ai administrațiilor locală și ONG-urilor:

1) Cum se pot influența reciproc ariile naturale protejate și dezvoltarea locală? 

2) Exemple de soluții bazate pe natură la ape în România: ce ne trebuie ca să le punem în practică mai mult, mai repede și mai bine?

3) Cum pregătim pădurile de astăzi pentru clima deceniilor viitoare?

4) Exemple de soluții care au dus la reducerea numărului de conflicte dintre oameni și urși.

Ca și la edițiile anterioare, mergem pe teren pentru a aprofunda temele școlii de mediu. Partenerii de la Asociația Kogayon ne sunt gazde și ghizi. Ne vor face cunoștință cu antreprenori locali, ale căror afaceri au avut de câștigat de pe urma înființării Parcului Național Buila-Vânturarița și care contribuie la cunoașterea și protejarea patrimoniului natural. Nu o să lipsească nici o drumeție prin pădurile parcului, în care vom vedea cum ar trebui să arate o exploatare forestieră conformă, cum funcționează tehnologia digitală pentru monitorizarea pădurilor și cum să citim instrumente aparent complicate, precum SUMAL (Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos).

Apelul este deschis atât jurnaliștilor, precum și bloggerilor sau vloggerilor interesați de protecția mediului.

Cei interesați să participe sunt rugați să completeze formularul următor:

https://forms.gle/KFVWm4MY1y9T8AAA6

Înscrierile se pot face până în 6 octombrie 2025. Avem 10 locuri disponibile iar selecția participanților se va face în baza motivației exprimate în formularul de înscriere. 

Evident, asigurăm transportul, cazarea și masa participanților. De data aceasta, gazde ne vor fi cei de la Horses Nest.

Școala de mediu pentru jurnaliști este susținută de BRD Groupe Société Générale, în cadrul programului Comunități rurale și urbane împreună pentru conservare și dezvoltare durabilă.

× închide