
Rețeaua pentru Natură Urbană și Asociația Societatea Organizată Sustenabil lansează proiectul „Natură sănătoasă în orașe = oameni sănătoși”
Potrivit unui sondaj realizat de Rețeaua pentru Natură Urbană, 95% dintre români cunosc efectele pozitive ale utilizării spațiilor naturale asupra sănătății. Pe de altă parte, doar o mică parte dintre aceștia se implică în protejarea naturii.
Plecând de la aceste cifre, Rețeaua pentru Natură Urbană și Asociația Societatea Organizată Sustenabil lansează proiectul „Natură sănătoasă în orașe = oameni sănătoși”.
Principalul obiectiv al acestuia este să faciliteze trecerea de la nivelul ridicat de conștientizare, la acțiune civică și implicare.
Programul vizează în special mediul universitar, cu scopul de a recruta cel puțin 200 de voluntari pentru monitorizarea si promovarea ariilor naturale urbane din Constanța, Sibiu, Târgu Mureș și Suceava.
„Vrem să-i implicăm pe cetățeni, reprezentanți ai administrației, specialiști și universitari în crearea unor rețele și centuri verzi municipale, metropolitane în unele situații. Punem în legătură expertize diferite, de la ecologie la administrație și urbanism prin metode participative, de la bugetare participativă, dacă își doresc primăriile, că cetățenii sigur vor, la Știință Cetățenească (Citizen Science) pentru a arăta arealele naturale cu mai multă biodiversitate și cum pot fi legate mai bine între ele și rezidenții de ele. Într-o perioadă de accelerare a schimbărilor climatice, propunem sănătatea ca prevenție, în natură. Ce putem face împreună e să salvăm vieți dacă răcorim și oxigenăm orașele, dacă îi apropiem pe locuitori de natura urbană”, spune Adrian Dohotaru, președinte al Asociației Societatea Organizată Sustenabil.
Totodată, în cadrul proiectului vor fi organizate peste 60 de evenimente (inclusiv tururi ghidate sau întâlniri cu autoritățile locale) pentru a promova ariile naturale ale orașelor menționate.
Proiectul prevede și crearea unei biblioteci de resurse open-source (ghiduri de bune practici, studii, materiale video, fotografii etc) care să încurajeze și să sprijine participarea publică.
„Natură sănătoasă în orașe = oameni sănătoși” se va desfășura pe o perioadă de 18 luni și beneficiază de un buget de 199.650 de franci elvețieni. Pentru informații despre programul de finanțare al proiectului, accesați site-ul www.elvetiaromania.ro.
Proiect finanțat prin Programul de Implicare Civică, sprijinit de Contribuția Elvețiană cu scopul de a reduce disparitățile economice și sociale în UE. Conținutul acestui material nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Elveției.

…..
Despre Rețeaua pentru Natură Urbană – www.rnu.ro
Rețeaua pentru Natură Urbană este o asociație fondată în 2023, cu scopul de a proteja natura urbană și de a sprijini integrarea principiilor de conservare a naturii și a biodiversității în planificarea și administrarea orașelor. Asociația cartografiază, documentează și promovează ariile naturale urbane, cu intenția de a le păstra, îngriji și valorifica în beneficiul comunităților, prin activități informative, educative, recreative, sportive, de advocacy și de conservare.
Despre Asociația Societatea Organizată Sustenabil – sustenabilorg.ro
Asociația ”Societatea Organizată Sustenabil” este o organizație non-guvernamentală dedicată promovării dezvoltării durabile și a unui mediu urban în armonie cu natura. Scopul principal al asociației este de a contribui la crearea unei societăți echilibrate, care să ofere condiții de viață echitabile pentru toți membrii săi, să asigure egalitate de șanse și respectarea drepturilor individuale și colective.