
Valea Saulei a devenit a treia arie naturală protejată a Bucureștiului
Bucureștiul a ajuns la 3 arii naturale protejate! După Parcul Natural Văcărești și aria protejată de interes local Pajiștea Petricani, a venit rândul Văii Saulei! Aceasta a primit astăzi statutul de arie protejată de interes local, urmând să fie administrată de Primăria Sectorului 2. Tot Primăria Sectorului 2 se ocupă și de Pajiștea Petricani, în vreme ce Parcul Natural Văcărești este administrat de Primăria Generală a Capitalei.
În spatele tuturor acestor reușite se află același nume: Asociația Parcul Natural București! E drept, în momentul înființării primelor două arii protejate, se numea Asociația Parcul Natural Văcărești.
Suntem onorați să le fim colegi!
În plus, prietenii de la Asociația Parcul Natural București au depus la Academia Română un studiu prin care Pădurea Băneasa ar urma să devină parc natural. Le ținem pumnii!
Revenind, Valea Saulei face parte din salba râului Colentina, alături de Pajiștea Petricani și Stufărișurile de la Dobroești.
Într-o primă fază, toate zonele menționate (plus Pădurea Băneasa și Lunca Dâmboviței la vărsarea în Lacul Morii) au fost documentate în cadrul proiectului Rețeaua pentru Natură Urbană, pe când aceasta era un proiect pe fonduri norvegiene al Asociației Parcul Natural București.
Astăzi, 27 octombrie 2026, Consiliul General al Municipiului București a aprobat cu 45 de voturi pentru și o singură abținere, înființarea Ariei Naturale Protejate de Interes Local Valea Saulei.
Ca să n-o mai lungim, felicitări Asociația Parcul Natural Văcărești pentru tenacitate și munca depusă!
Credit foto: Daniel Mîrlea.