TUR GHIDAT

Cover EvZiLeDeNatura PNB mai2026 v1.6 02.jpg

Zi-le de natură! Fiesta biodiversității urbane

2026-05-23 09:00 - 21:00

Înainte de orice, spunem „La mulți ani, frumoși și verzi” Parcului Natural Văcărești, care împlinește 10 ani de la înființare. De asemenea, îi îmbrățisăm pe prietenii de la Asociația Parcul Natural București, mulțumită căroră locul a devenit arie protejată (până anul trecut, se numeau Asociația Parcul Natural Văcărești).


Pentru a marca momentul, vă invităm sâmbătă, 23 mai, în Văcărești, la un veritabil festival al naturii urbane. „Zi-le de natură! – Fiesta biodiversității urbane” durează 12 ore și cuprinde 19 ateliere, concerte, dezbateri sau tururi ghidate. Găsiți lista completă în formularul de pe pagina de Facebook a evenimentului.


În ce ne privește, suntem onorați să organizăm trei sesiuni de Citizen Science (în traducere aproximativă, „știință cetățenească / participativă”). În cadrul tururilor ghidate care vor începe la orele 10, 12 și 14, la intrarea în parc de la Asmita Gardens, vă invităm să descoperim plantele și păsările Văcăreștiului, dar și felul în care s-a format acest loc minunat. Ghizi vor fi Livia Gyongyosi, birdwatcher, și Eugenia Nagoda, biolog al Grădinii Botanice „Dimitrie Brândză” din București.


Participarea este gratuită. Pentru o bună organizare, vă rugăm să completați formularul de înscriere.
Ca idee, după ce bifați numărul de persoane, trebuie să derulați pagina până la chenarul roșu, cu „Înscrie-te acum”. Dacă aveți nevoie de ajutor, dați-ne un mesaj privat pe Facebook sau Instagram.

× închide