PODCAST

Ce caută în Dunăre creveți asiatici?

Dialog cu Aurel Năstase, biolog la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare „Delta Dunării”

În acest episod, vorbim despre o apariție aparent neașteptată în apele dulci ale României: crevetele oriental de apă dulce (Macrobrachium nipponense), o specie originară din Asia, cu gust apreciat, dar cu potențial invaziv. Biologul Aurel Năstase, invitatul acestui episod, ne explică traseul prin care această specie a ajuns la noi (din crescătoriile fostei Uniuni Societice, până pe brațul Chilia al Deltei Dunării și, apoi, tot mai sus pe cursul Dunării).

Discutăm despre caracteristicile biologice ale crevetelui șiritmul său accelerat de înmulțire, dar și despre posibilele riscuri pentru fauna autohtonă și modul în care interacționează cu celelalte specii (cum ar fi racii sau icrele peștilor). În același timp, descoperim cum ecosistemul complex al Deltei Dunării, cu prădători precum știucile, somnii, păsările ihtiofage sau vidrele, limitează ritmul în care se înmulțesc creveții asiatici..

Aflăm și cum o specie cu potențial problematic poate fi, în același timp, o resursă alimentară gustoasă, ce poate fi valorificată sustenabil. Cu alte cuvinte, protejând prădătorii naturali și recoltând creveții în mod responsabil, putem transforma o invazie tăcută într-o oportunitate. Și da, acești creveți se curăță mai ușor decât racii și merg de minune cu puțin usturoi :).

Un episod despre biologie, echilibru ecologic și ce ne mai poate aduce natura în farfurie.

× închide