Cum folosim AI pentru a proteja liliecii și păsările?
Dialog cu Dragoș Ștefan Măntoiu, director executiv Wilderness Research and Consultancy
În acest episod din podcastul Dialog pentru Natură, aflăm că energia eoliană, deși esențială pentru tranziția către un viitor mai curat, poate avea un impact mai puțin cunoscut asupra biodiversității.
Vorbim despre barotraumă (un fenomen care afectează păsările și liliecii care se deplasează prin apropierea turbinelor eoliene) și despre soluțiile care pot reduce acest risc.
Invitatul episodului, Dragoș Ștefan Măntoiu, director executiv al Wilderness Research and Consultancy, explică de ce amplasarea turbinelor și perioadele de migrație sunt importante, dar și cum tehnologia poate contribui la protejarea faunei.
Una dintre soluții o reprezintă TORI, un sistem românesc bazat pe inteligență artificială.
Pe scurt, acesta detectează păsările și liliecii care se află în pericol și intervine când este necesar, reducând riscul de coliziune sau barotraumă fără a opri întreaga producție de energie a parcului eolian respectiv.