
Alimentăm hrănitorile pentru păsări din Pădurea Ciric
Ieșeni, ce faceți pe 17 ianuarie? Dacă sunteți pasionați de natură, n-ar fi rău să îi însoțiți pe prietenii de la Natură Urbană Iaşi, la o plimbare prin Pădurea Ciric. Cu această ocazie, vor umple din nou hrănitorile, pretext excelent pentru a vă spune lucruri interesante despre păsările care trăiesc în acest loc.
Plimbarea începe la ora 10:00, la ”panourile cu biodiversitate” de lângă zona de agrement Ciric II (lângă sensul giratoriu).
Pădurea Ciric adăpostește o biodiversitate formidabilă și este, totodată, un loc de petrecere a timpului liber în natură pentru ieșeni. Este și o resursă de educație despre natură în natură. Ne dorim să rămână așa.
Credit foto: Vali Mictari.