PODCAST

De ce avem nevoie de Parcul Natural Brassovia?

Dialog cu Mihai Orleanu, președintele Centrului de Ecologie Montană

Puține orașe europene se pot mândri cu păduri întinse chiar la marginea lor, iar Brașovul este unul dintre ele. În acest episod îl avem invitat pe Mihai Orleanu, președintele Centrului de Ecologie Montană și inițiator al ideii de a transforma cele 8.000 de hectare de pădure din jurul orașului în Parcul Natural Brassovia.

Discutăm despre importanța coridoarelor ecologice, nevoia de transport alternativ, dar și despre cum putem valorifica pădurea prin conservare și ecoturism, nu prin exploatare forestieră. Povestim și despre mobilizarea brașovenilor împotriva proiectelor care ar fi pus în pericol pădurile din jurul orașului, de la proteste stradale până la petiția on-line „Stop Gorița”, semnată de mii de oameni.

× închide