Ce este și ce nu este un geoparc UNESCO?
Dialog cu Madlen Șerban, fost secretar general al Comisiei Naționale UNESCO
Să o luăm cu începutul: UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) este o agenție în subordinea ONU (Organizația Națiunilor Unite). Folosind educația, știința sau cultura, UNESCO își propune să construiască legături între oameni de știință, artiști, autorități și comunități locale.
Mai departe (și pe scurt), un geoparc UNESCO este un teritoriu bogat din punct de vedere geologic, biologic și cultural. La nivel geologic, teritoriul trebuie să aibă ceva unic în lume (unicitatea trebuie demonstrată științific).
Deși obligatorie, geodiverstitatea nu este suficientă. Mai trebuie demonstrate (tot științific) și diversitatea biologică și culturală.
Ca să înființeze un geoparc UNESCO, primăriile, meșteșugarii, ONG-urile, universitățile, etc trebuie să se asocieze și să formeze o structură de administrare. Planurile de administrare trebuie să fie sustenabile, pentru a păstra și pune în valoare bogația geoparcului.
Ușor de înțeles de ce, un geoparc UNESCO atrage turiști și cântărește greu în momentul în care o primărie de pe teritoriul geoparcului caută finanțare pentru proiecte de orice fel (asfaltare, reabilitare școli, etc).
Vă invităm să aflați mai multe despre ce însemnă un astfel de geoparc din interviul pe care ni l-a acordat doamna Madlen Șerban, fost secretar general al Comisiei Naționale UNESCO.